Am avut oportunitatea sa lucrez inca de la inceputul carierei in cadrul cabinetului de avocatura al celui mai mare trust media din Romania. Timp de cinci ani si jumatate m-am specializat in drept comercial si drept societar, legislatie specifica media si advertising, contracte comerciale pe legislatia drepturilor de autor.
Totodata, am avut posibilitatea de a aprofunda si dreptul civil si dreptul familiei in cazul unor divorturi celebre, cu mize extrem de mari si cu colaborari cu case de avocati din strainatate. Am contribuit la dezvoltarea retelei de televiziune in tarile din estul Europei si am colaborat, de asemnea, cu cele mai mari case de avocati din aceste tari.
Din martie 2008, am infiintat propriul meu cabinet de avocat si am pornit, din punct de vedere al clientelei de la zero, dar cu o evidenta experienta juridica si specializare in dreptul afacerilor.
Promovez avocatura de business, aceasta insemnand ca incerc sa arat persoanelor juridice faptul ca este necesar si benefic pentru ei sa aiba o consultanta juridica competenta in mod permanent.
De asemenea, rezolvarea problemelor persoanelor fizice, prin varietatea lor, vin sa completeze serviciile juridice oferite.
In Romania, poate datorita climatului economic si financiar in mare parte, dar si conceptiei generale de tip balcanic, oamenii au tendinta sa neglijeze aspectele juridice ale activitatilor lor, considerand ca se descurca singuri si ca nu au probleme pana in momentul in care se lovesc de probleme si incep sa intre in panica. Abia atunci apeleaza la un avocat si cheltuielile, timpul pierdut si consumul nervos sunt mai mari, iar de multe ori este mult prea tarziu sau nu se mai poate face nimic pentru rezolvarea situatiei.
Este foarte important, mai ales pentru persoanele juridice, sa beneficieze de consultanta juridica permanenta, astfel cum au angajat si serviciile de contabilitate, motivat de faptul ca avocatul va ajunge sa cunoasca toate problemele si modul de lucru al societatii respective, fiind astfel in masura sa supervizeze din punct de vedere legal toata activitatea si sa-i apere interesele.
In acest mod se pot evita situatiile litigioase, clientul nu va mai umple listele instantelor de judecata, apeland la aceasta solutie doar in cazuri exceptionale si care nu pot fi prevenite sau rezolvate in alt mod.
Cu stima,
Av. Ioana Precup